Leziunile precanceroase: când și cum se pot transforma în cancer de sân sau cancer de prostată

Un studiu nou explică,, cum unele leziuni precanceroase din sân și prostată pot deveni cancer invaziv și ce rol au genele, celulele imune și țesutul din jurul tumorii.

Cum se transformă o leziune precanceroasă în cancer

Un studiu publicat în 2026 a analizat modul în care anumite leziuni precanceroase din sân și prostată pot trece spre forme de cancer invaziv, adică forme care încep să pătrundă în țesuturile din jur .

Cercetătorii au studiat mai ales două tipuri de cancer foarte frecvente: cancerul de sân și cancerul de prostată . Deși apar în organe diferite, aceste două boli au unele asemănări importante: ambele pot fi influențate de hormoni, ambele apar în țesuturi glandulare și ambele pot trece printr-o etapă precanceroasă înainte de a deveni invazive .

Ce înseamnă „precancer”?

O leziune precanceroasă nu este același lucru cu un cancer invaziv. Înseamnă că există celule modificate, anormale, dar care sunt încă „ținute pe loc” de o barieră naturală a țesutului .

În sân, un exemplu este carcinomul ductal in situ, prescurtat DCIS . Acesta înseamnă că celulele anormale se află în interiorul canalelor sânului, fără să fi invadat țesutul din jur .

În prostată, o leziune asemănătoare este neoplazia intraepitelială prostatică de grad înalt, prescurtat HGPIN . Aceasta este considerată o modificare precanceroasă a glandelor prostatice .

Pe scurt:
precancerul este ca o problemă aflată încă „în interiorul gardului”, iar cancerul invaziv apare atunci când celulele reușesc să treacă de acest „gard” și să pătrundă în țesuturile din jur .

Care este „gardul” care ține celulele pe loc?

Țesuturile sânului și prostatei au o structură organizată. Celulele sunt așezate în straturi, iar unul dintre aceste straturi funcționează ca o barieră de protecție .

În stadiile precanceroase, această barieră este de obicei încă prezentă . În momentul în care cancerul devine invaziv, bariera se rupe sau dispare, iar celulele anormale pot ieși din zona lor inițială .

Această trecere de la „celule ținute pe loc” la „celule care invadează” este una dintre cele mai importante etape în dezvoltarea cancerului .

Ce au făcut cercetătorii diferit în acest studiu?

În mod obișnuit, o tumoră este analizată la microscop pe felii foarte subțiri, ca și cum ai privi o singură pagină dintr-o carte . Problema este că o singură felie nu arată întotdeauna întreaga poveste .

În acest studiu, cercetătorii au folosit metode moderne pentru a analiza țesuturile în 3D, adică în volum, nu doar pe suprafață . Ei au combinat imagini microscopice avansate cu analize genetice făcute direct în țesut, pentru a vedea unde se află anumite celule și ce gene sunt active în acele zone .

Au fost analizate 319 probe/analize spațiale provenite de la 51 de cazuri de cancer de sân și cancer de prostată .

De ce este importantă analiza 3D?

Analiza 3D a arătat că zone care par separate pe o imagine obișnuită 2D pot fi, de fapt, conectate între ele în profunzimea țesutului .

Cu alte cuvinte, ceea ce pe o lamă de microscop poate părea o leziune izolată poate face parte dintr-o structură mai mare și mai complexă . Această informație este importantă deoarece ajută medicii și cercetătorii să înțeleagă mai bine cum se răspândesc celulele canceroase în țesut .

Ce au descoperit în cancerul de sân?

În cancerul de sân, cercetătorii au analizat trecerea de la DCIS, adică o formă neinvazivă, la cancer mamar invaziv .

Ei au observat că anumite gene par să fie mai active în zonele precanceroase și mai puțin active în zonele invazive . Două dintre aceste gene sunt MGP și PLAT .

Pe înțelesul pacienților, aceste gene par să ajute la menținerea ordinii și structurii normale a țesutului . Când activitatea lor scade, celulele pot deveni mai capabile să se înmulțească și să migreze .

În teste de laborator, reducerea activității genelor MGP și PLAT în celule provenite din leziuni de tip DCIS a dus la o creștere mai rapidă și la o migrare mai mare a celulelor .

Ce au descoperit în cancerul de prostată?

În cancerul de prostată, cercetătorii au urmărit trecerea de la țesut normal și HGPIN spre forme invazive de cancer de prostată .

Au fost identificate mai multe gene care devin mai active pe măsură ce boala avansează spre o formă invazivă, printre care GDF15, ALDH1A3, ANPEP și FASN .

În experimente de laborator, atunci când activitatea acestor gene a fost redusă în celule de cancer de prostată, celulele s-au înmulțit mai lent și s-au deplasat mai greu .

Aceasta sugerează că aceste gene ar putea avea un rol în capacitatea cancerului de prostată de a crește și de a invada țesuturile din jur .

Ce rol are sistemul imunitar?

Studiul a arătat că nu doar celulele canceroase contează. Și celulele din jurul tumorii pot influența evoluția bolii .

Cercetătorii au observat anumite celule imune, numite macrofage, în apropierea zonelor în care leziunile deveneau mai invazive . Macrofagele sunt celule care, în mod normal, ajută organismul să lupte cu infecțiile și să curețe țesuturile afectate.

În cancer, însă, unele macrofage pot ajunge să susțină tumora, ajutând-o să se dezvolte sau să invadeze țesutul din jur .

Studiul a identificat două tipuri de macrofage asociate cu zone diferite ale tumorii, inclusiv macrofage marcate prin SPP1 și MS4A6A .

Ce rol are țesutul din jurul tumorii?

Tumora nu trăiește izolată. Ea este înconjurată de vase de sânge, fibre de susținere, celule imune și alte celule normale .

Cercetătorii au observat că anumite celule de susținere, numite fibroblaste asociate cancerului, pot fi prezente mai ales lângă zonele invazive . Aceste celule pot modifica „scheletul” țesutului din jurul tumorii și pot crea un mediu mai favorabil pentru răspândirea cancerului .

Au fost identificate gene precum MFAP5 și ASPN, asociate cu aceste modificări ale țesutului din jurul tumorii .

Ce înseamnă aceste descoperiri pentru pacienți?

Acest studiu nu schimbă imediat tratamentul standard pentru cancerul de sân sau cancerul de prostată . Este o cercetare de laborator și de analiză avansată a țesuturilor, nu un ghid clinic pentru alegerea tratamentului de azi.

Totuși, rezultatele sunt importante pentru viitor, deoarece pot ajuta la:

înțelegerea mai bună a modului în care un precancer devine cancer invaziv ;
identificarea unor posibili markeri care să arate ce leziuni au risc mai mare de progresie ;
dezvoltarea unor tratamente care să blocheze trecerea spre boala invazivă ;
înțelegerea rolului sistemului imunitar și al țesutului din jurul tumorii în evoluția cancerului .

Este orice leziune precanceroasă periculoasă?

Nu toate leziunile precanceroase evoluează automat spre cancer invaziv. Unele pot rămâne stabile mult timp, iar altele pot progresa .

Tocmai de aceea, medicii urmăresc atent aceste leziuni și iau decizii în funcție de tipul modificării, rezultatul biopsiei, vârsta pacientului, istoricul medical, factorii de risc și recomandările ghidurilor medicale.

Ce ar trebui să rețină pacientul?

Cel mai important mesaj este acesta:
cancerul nu apare dintr-o dată, ci trece adesea prin mai multe etape biologice .

În cancerul de sân și cancerul de prostată, cercetătorii au observat că trecerea de la precancer la cancer invaziv este legată de ruperea unei bariere naturale a țesutului, de modificări genetice în celule și de influența mediului din jurul tumorii .

Aceste descoperiri pot ajuta, în viitor, la diagnostic mai precis și la tratamente mai bine țintite .

Concluzie

Studiul arată că, pentru a înțelege cancerul, nu este suficient să privim doar celulele canceroase izolat. Trebuie să vedem unde sunt ele, cum sunt conectate, ce gene folosesc și cum interacționează cu celulele din jur .

Analiza 3D a tumorilor oferă o imagine mai completă asupra trecerii de la leziuni precanceroase la cancer invaziv în sân și prostată . Pentru pacienți, aceste cercetări aduc speranța unor metode mai bune de prevenție, monitorizare și tratament în viitor.

Bibliography

Storrs E, Mo C-K, Chou W-H, Bhatt G, Chen S, Wei X, et al. Spatial Mapping of the Precancer-to-Cancer Transition in Breast and Prostate. Cancer Discovery. 2026;XX:1–24. doi: 10.1158/2159-8290.CD-26-0012 .
Risbridger GP, Davis ID, Birrell SN, Tilley WD. Breast and prostate cancer: more similar than different. Nature Reviews Cancer. 2010;10:205–212 .
Allred DC. Ductal carcinoma in situ: terminology, classification, and natural history. Journal of the National Cancer Institute Monographs. 2010;2010:134–138 .
Polyak K. Breast cancer: origins and evolution. Journal of Clinical Investigation. 2007;117:3155–3163 .
Berman DM, Epstein JI. When is prostate cancer really cancer? Urologic Clinics of North America. 2014;41:339–346 .
Hanahan D, Weinberg RA. Hallmarks of cancer: the next generation. Cell. 2011;144:646–674 .
Faupel-Badger J, Kohaar I, Bahl M, Chan AT, Campbell JD, Ding L, et al. Defining precancer: a grand challenge for the cancer community. Nature Reviews Cancer. 2024;24:792–809 .
Crosby D, Bhatia S, Brindle KM, Coussens LM, Dive C, Emberton M, et al. Early detection of cancer. Science. 2022;375:eaay9040 .

Dr. Onisim Florin Senior Medical Oncologist

Onisim Florin

Autentificare